Endodonție

 

Succesul unui medic vine din mulțumirea pe care o arată pacienții la finalul unui tratament. Prin aparatura ultramodernă, dar și cu ajutorul manoperei făcute cu grijă, oferim un tratament endodontic de calitate.

Tratamentul endodontic (cunoscut și ca “scoatem alveola”) presupune eliminarea țesutului infectat din canalele radiculare și obturarea (umplerea) acestora cu materiale speciale, care asigură sigilarea și împiedică reapariția infecției.

Cu ajutorul instrumentarului modern se realizează o lărgire accentuată a canalului și astfel o curățare net superioară, iar cu noile materiale de sigilare se obține o obturație de canal perfect etanșată. Lungimea canalului este măsurată electronic.

Aparatura pe care o folosim:

Durata

Atunci când medicul stomatolog stabilește necesitatea unui tratament endodontic, durata acestuia este dată de complexitatea intervenției și de starea în care se află nervul în momentul respectiv. De regulă tratamentul se finalizează în 1 – 2 ședințe, adică între 40 minute și două ore. Există însă situații în care finalizarea se face după trei ședințe.

Confortul

Tratamentul de canal nu este dureros, toată intervenția se face sub anestezie. Este posibil să resimțiți o oarecare jenă la nivelul rădăcinii dintelui tratat endodontic câteva zile după intervenție.

 

[Analgosedare] [Inhalosedarea] [Implantologie] [Chirurgie dentară] [Ortodonție] [Pedodonție] [Terapia cariilor] [Protetică dentară] [Endodonție] [Profilaxie]